împrospătare

ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. şi refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMPROSPĂTÁRE s.f. Acţiunea de a (se) împrospăta şi rezultatul ei; înnoire, înviorare. – V. împrospăta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMPROSPĂT//Á ~éz tranz. A face să devină proaspăt. ~ aerul din cameră. [Sil. îm-pros-] /în + proaspăt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

împrospătá vb., ind. prez. 1 sg. împrospătéz, 3 sg. şi pl. împrospăteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

împrospătáre s. f., g.-d. art. împrospătării
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎMPROSPĂTÁ vb. 1. a primeni, a purifica, a ventila. (A ~ aerul dintr-o încăpere.) 2. a (se) reînnoi. (A ~ apa din cană.) 3. v. înviora.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMPROSPĂTÁRE s. 1. primenire, purificare, ventilare. (~ aerului din încăpere.) 2. reînnoire. (~ apei din vas.) 3. v. înviorare.
(Dicţionar de sinonime)