ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s.n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ♢ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat. ♢ Expr. A fi ca de împrumut sau apărea de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. ♢ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). 2. Cuvânt, construcţie lexicală etc. luată din altă limbă. Împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. şi refl.1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎMPRUMÚT ~uri n. 1) v. A ÎMPRUMUTA. ♢ ~ de stat atragere în bugetul statului a resurselor financiare particulare prin emiterea şi repartizarea unor hârtii de valoare (obligaţii). De ~ a) care este împrumutat; b) care nu se potriveşte bine cuiva. A da (sau a lua) cu ~ a împrumuta. 2) Bun material sau sumă de bani luate pentru a fi restituite. A înapoia ~ul. 3) Element de limbă, de cultură, de artă integrat în alt sistem. ~uri din alte limbi. [Sil. îm-pru-] /<lat. in promutuum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ÎMPRUMUTÁ împrumút tranz. 1) (bani sau lucruri) A da pentru un timp (cu condiţia restituirii). Cât vrei să-ţi împrumut? 2) (bani sau lucruri) A lua pentru un timp (cu condiţia restituirii). ~ o sumă mică. 3) fig. (obiceiuri, cuvinte) A lua şi a adopta de alte popoare; a importa. ~ o temă folclorică. /Din împrumut
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
împrumút adv. – În calitate de împrumut. Lat. promutuum (Diez, I, 235; Puşcariu 794; Candrea-Dens., 826; Cipariu, Gram., 368; REW 4319; DAR). Compunerea cu în- este firească în formaţii adv., cf. împrejur, împreună, etc. – Der. împrumut (var. înv. împrumută), s.n. (faptul de a da cuiva sau de a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit), var. direct din lat. promutua; împrumuta (mr. mprumutare), vb. (a cere împrumuta; a da cu împrumut; a imita, a reproduce), care de asemenea ar putea reprezenta direct un lat. *impromutuāre (Puşcariu 794; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 386), cf. it. improntare (mil. imprümeda), fr. emprunter; împrumutătură, s.f. (împrumut); împrumător, adj. (persoană care împrumută).
(Dicţionarul etimologic român)
împrumút s. n., pl. împrumúturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
împrumutá vb., ind. prez. 1 sg. împrumút, 3 sg. şi pl. împrumútă; conj. prez. 3 sg. şi pl. împrumúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎMPRUMÚT s. (FIN.) credit. (Ce ~ i-a acordat?)
(Dicţionar de sinonime)
ÎMPRUMUTÁ vb. 1. v. credita. 2. a da, (înv. şi reg.) a prumuta, (înv.) a aprumuta, a scumpăra. (Cât vrei să-ţi ~?) 3. a se îndatora, a lua, (înv.) a se aprumuta. (S-a ~ cu o sumă mică.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. şi refl.1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ÎMPRUMUTÁ împrumút tranz. 1) (bani sau lucruri) A da pentru un timp (cu condiţia restituirii). Cât vrei să-ţi împrumut? 2) (bani sau lucruri) A lua pentru un timp (cu condiţia restituirii). ~ o sumă mică. 3) fig. (obiceiuri, cuvinte) A lua şi a adopta de alte popoare; a importa. ~ o temă folclorică. /Din împrumut
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
împrumút adv. – În calitate de împrumut. Lat. promutuum (Diez, I, 235; Puşcariu 794; Candrea-Dens., 826; Cipariu, Gram., 368; REW 4319; DAR). Compunerea cu în- este firească în formaţii adv., cf. împrejur, împreună, etc. – Der. împrumut (var. înv. împrumută), s.n. (faptul de a da cuiva sau de a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit), var. direct din lat. promutua; împrumuta (mr. mprumutare), vb. (a cere împrumuta; a da cu împrumut; a imita, a reproduce), care de asemenea ar putea reprezenta direct un lat. *impromutuāre (Puşcariu 794; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 386), cf. it. improntare (mil. imprümeda), fr. emprunter; împrumutătură, s.f. (împrumut); împrumător, adj. (persoană care împrumută).
(Dicţionarul etimologic român)
împrumút s. n., pl. împrumúturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
împrumutá vb., ind. prez. 1 sg. împrumút, 3 sg. şi pl. împrumútă; conj. prez. 3 sg. şi pl. împrumúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎMPRUMÚT s. (FIN.) credit. (Ce ~ i-a acordat?)
(Dicţionar de sinonime)
ÎMPRUMUTÁ vb. 1. v. credita. 2. a da, (înv. şi reg.) a prumuta, (înv.) a aprumuta, a scumpăra. (Cât vrei să-ţi ~?) 3. a se îndatora, a lua, (înv.) a se aprumuta. (S-a ~ cu o sumă mică.)
(Dicţionar de sinonime)