împușcare

ÎMPUŞCÁ, împúşc, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ♢ Expr. (Tranz.; fam.) A împuşca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de puşcă. ♢ Compus: împuşcă-n-lună s.m. invar. = om îndrăzneţ, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli şi despre pereţii pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafaţă) prin umflare, cojire etc.; a se coşcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafaţă betonată. – În + puşcă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMPUŞCÁRE, împuşcări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) împuşca şi rezultatul ei. 2. Operaţie de rupere în bucăţi a unei roci prin explodarea încărcăturilor de mină. – V. împuşca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMPUŞCÁ¹ împúşc 1. tranz. A ucide sau a răni cu o armă de foc. 2. intranz. 1) A descărca o armă de foc; a trage cu puşca. 2) (despre arme de foc) A produce o detunătură. 3) fig. A produce pocnete asemănătoare cu cele de puşcă. /în + puşcă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ÎMPUŞCÁ² împúşc tranz. (cuie) A introduce, cu un aparat special, într-o suprafaţă betonată. /în + puşcă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMPUŞCÁ mă împúşc intranz. A face (concomitent) schimb de împuşcături (cu cineva). /în + puşcă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

împuşcá vb., ind. prez. 1 sg. împúşc, 2 sg. împúşti, 3 sg. şi pl. împúşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. împúşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

împuşcáre s. f., g.-d. art. împuşcării; pl. împuşcări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎMPUŞCÁ vb. (înv. şi pop.) a puşca, (înv. şi reg.) a puşcări.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMPUŞCÁRE s. (înv.) puşcare, puşcat.
(Dicţionar de sinonime)