ÎNŞELÁ, înşél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune şaua pe cal, a înşeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credinţă a cuiva; a amăgi. ♢ Expr. A înşela aşteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simţuri, facultăţi psihice) A nu (mai) funcţiona bine, a da o imagine eronată, neconformă realităţii. Mă înşală memoria. 2. Refl. A-şi forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greşi. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
Sinonime:
ÎNŞELÁ vb. v. înşeua.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
Sinonime:
ÎNŞELÁ vb. v. înşeua.
(Dicţionar de sinonime)