ÎNŢELÉGE, înţelég, vb. III. 1. Tranz. A-şi face, a avea o idee clară şi exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ♢ Expr. Aşa (mai) înţeleg şi eu = aşa da, aşa e pe placul meu. A înţelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (şi a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înţelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înţelegerea celor spuse. (Mă) înţelegi!, marchează o situaţie în care există un substrat. (Refl.) Se înţelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înţelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-şi da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A convieţui în bună învoială, a se înţelege, a se învoi. 3. Tranz. (în expr.) A nu înţelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înţelesei, part. înţeles] – Lat. intelligere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNŢELÉGERE, înţelegeri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) înţelege şi rezultatul ei. ♦ (Înv.) Pricepere, iscusinţă, inteligenţă, raţiune. 2. Bunăvoinţă, compasiune faţă de situaţia (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. 4. Pace, armonie1. – V. înţelege.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNŢELÉGE înţelég 1. tranz. 1) (esenţa lucrurilor) A-şi însuşi prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ♢ A da cuiva să înţeleagă (sau a da de înţeles) a face pe cineva să-şi dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fără supărare; a avea simţul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepţiona descifrând sensul. ♢ Se înţelege de la sine este de la sine înţeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduinţă; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziţia din) A avea de profitat; a câştiga. N-am înţeles nimic din concediu. 2. intranz. : Aşa înţeleg şi eu! aşa îmi vine la socoteală; aşa îmi place şi mie. ~ de cuvânt a ţine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNŢELÉGE mă înţelég intranz. 1) A se împăca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la învoială; a cădea de acord; a se învoi; a conveni. ~ din preţ. /<lat. intelligere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÎNŢELÉGER//E ~i f. 1) v. A ÎNŢELEGE şi A SE ÎNŢELEGE. 2) Facultatea de a înţelege lucrurile. 3) Atitudine binevoitoare; bunăvoinţă. 4) Comunitate de vederi asupra unui lucru; convenţie; acord. 5) Situaţie, caracterizată prin relaţii bune; stare de concepţii comune asupra unei chestiuni; consens. [G.-D. înţelegerii] /v. a (se) înţelege
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înţelége (înţelég, înţelés), vb. – 1. A-şi face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaşte, a-şi da seama de ceva. – 3. A afla, a şti. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a convieţui în bună invoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînţelege, a se avea în vedere. – Mr. nţăleg, megl. anţileg, istr. anţeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Puşcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere şi comprehendere. – Der. neînţeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înţeles); înţeles, s.n. (sens; semnificaţie; motiv; raţiune); subînţelege, vb. (a presupune, a fi înţeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înţelegere, s.f. (acord; învoială, comuniune de idei; raţiune, inteligenţă, pătrundere, facultatea de a înţelege; cunoaştere, sens, semnificaţie); neînţelegere, s.f. (dezacord; conflict); înţeleguţ, adj. (înv., ştiut, cunoscut); înţeleguţ, s.n. (înv., cunoaştere, inteligenţă); înţelegător, adj. (inteligent; care are înţelegere); neînţelegător, adj. (lipsit de înţelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligenţă, s.f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînţeles, s.n., pe baza fr. sous-entendu. Înţelepciune, s.f., (ştiinţă, capacitate de înţelegere, chibzuinţă, prudenţă; cunoaştere, ştiinţă, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Puşcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înţelept, adj. (care este înzestrat cu înţelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, aşezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înţelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înţeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Puşcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînţelept, adj. (imprudent, nebun); înţelepţesc, adj. (înţelept, chibzuit); înţelepţeşte, adv. (cu înţelepciune); neînţelepţeşte, adv. (în chip imprudent); înţelepţi, vb. (a cuminţi, a face chibzuit); înţelepţie, s.f. (înţelepciune, judecată, chibzuinţă); preaînţelept, adj. (înţelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînţelepciune, s.f. (înv., înţelepciune), pe baza sl. premadrosti.
(Dicţionarul etimologic român)
bíne înţelés (înţeles bine) adv. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţelége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înţelég, 1 pl. înţelégem, perf. s. 1 sg. înţeleséi, 1 pl. înţeléserăm; part. înţelés
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţelégere s. f., g.-d. art. înţelégerii; pl. înţelégeri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNŢELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă laşi în pace?) 6. a-şi explica, a pricepe. (Pur şi simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaşte, a pricepe, a şti. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o păţeşte.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. şi Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăţi, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra preţului.) 13. v. pactiza.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNŢELÉGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (înv.) pricepătură, ştiutură. (~ situaţiei.) 2. cunoaştere, percepţie, pricepere. (Proces de ~.) 3. pătrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (înv.) vedere. (Înzestrat cu o ~ deosebită.) 4. v. judecată. 5. v. conştiinţă. 6. bunăvoinţă, îngăduinţă, mărinimie, milă, (înv. şi pop.) milostenie, (înv.) priinţă, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 7. (pop.) îngăduinţă. (~ faţă de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinaţie, contract, convenţie, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacţie, (înv. şi pop.) legătură, (pop.) târg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) aşezământ, cuvânt, simfonie, sulf, şart, (arg.) şustă. (Conform ~...) 10. v. învoială. 11. acord. 12. acord, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~?)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNŢELÉGERE s. v. deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Înţelegere ≠ neînţelegere
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNŢELÉGERE, înţelegeri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) înţelege şi rezultatul ei. ♦ (Înv.) Pricepere, iscusinţă, inteligenţă, raţiune. 2. Bunăvoinţă, compasiune faţă de situaţia (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. 4. Pace, armonie1. – V. înţelege.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNŢELÉGE mă înţelég intranz. 1) A se împăca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la învoială; a cădea de acord; a se învoi; a conveni. ~ din preţ. /<lat. intelligere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÎNŢELÉGER//E ~i f. 1) v. A ÎNŢELEGE şi A SE ÎNŢELEGE. 2) Facultatea de a înţelege lucrurile. 3) Atitudine binevoitoare; bunăvoinţă. 4) Comunitate de vederi asupra unui lucru; convenţie; acord. 5) Situaţie, caracterizată prin relaţii bune; stare de concepţii comune asupra unei chestiuni; consens. [G.-D. înţelegerii] /v. a (se) înţelege
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înţelége (înţelég, înţelés), vb. – 1. A-şi face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaşte, a-şi da seama de ceva. – 3. A afla, a şti. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a convieţui în bună invoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînţelege, a se avea în vedere. – Mr. nţăleg, megl. anţileg, istr. anţeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Puşcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere şi comprehendere. – Der. neînţeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înţeles); înţeles, s.n. (sens; semnificaţie; motiv; raţiune); subînţelege, vb. (a presupune, a fi înţeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înţelegere, s.f. (acord; învoială, comuniune de idei; raţiune, inteligenţă, pătrundere, facultatea de a înţelege; cunoaştere, sens, semnificaţie); neînţelegere, s.f. (dezacord; conflict); înţeleguţ, adj. (înv., ştiut, cunoscut); înţeleguţ, s.n. (înv., cunoaştere, inteligenţă); înţelegător, adj. (inteligent; care are înţelegere); neînţelegător, adj. (lipsit de înţelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligenţă, s.f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînţeles, s.n., pe baza fr. sous-entendu. Înţelepciune, s.f., (ştiinţă, capacitate de înţelegere, chibzuinţă, prudenţă; cunoaştere, ştiinţă, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Puşcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înţelept, adj. (care este înzestrat cu înţelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, aşezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înţelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înţeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Puşcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînţelept, adj. (imprudent, nebun); înţelepţesc, adj. (înţelept, chibzuit); înţelepţeşte, adv. (cu înţelepciune); neînţelepţeşte, adv. (în chip imprudent); înţelepţi, vb. (a cuminţi, a face chibzuit); înţelepţie, s.f. (înţelepciune, judecată, chibzuinţă); preaînţelept, adj. (înţelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînţelepciune, s.f. (înv., înţelepciune), pe baza sl. premadrosti.
(Dicţionarul etimologic român)
bíne înţelés (înţeles bine) adv. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţelége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înţelég, 1 pl. înţelégem, perf. s. 1 sg. înţeleséi, 1 pl. înţeléserăm; part. înţelés
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţelégere s. f., g.-d. art. înţelégerii; pl. înţelégeri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNŢELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă laşi în pace?) 6. a-şi explica, a pricepe. (Pur şi simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaşte, a pricepe, a şti. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o păţeşte.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. şi Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăţi, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra preţului.) 13. v. pactiza.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNŢELÉGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (înv.) pricepătură, ştiutură. (~ situaţiei.) 2. cunoaştere, percepţie, pricepere. (Proces de ~.) 3. pătrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (înv.) vedere. (Înzestrat cu o ~ deosebită.) 4. v. judecată. 5. v. conştiinţă. 6. bunăvoinţă, îngăduinţă, mărinimie, milă, (înv. şi pop.) milostenie, (înv.) priinţă, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 7. (pop.) îngăduinţă. (~ faţă de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinaţie, contract, convenţie, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacţie, (înv. şi pop.) legătură, (pop.) târg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) aşezământ, cuvânt, simfonie, sulf, şart, (arg.) şustă. (Conform ~...) 10. v. învoială. 11. acord. 12. acord, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~?)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNŢELÉGERE s. v. deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Înţelegere ≠ neînţelegere
(Dicţionar de antonime)