înţepuşá vb., ind. prez. 1 sg. înţepuşéz, 3 sg. şi pl. înţepuşeáză, 1 pl. înţepuşăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. înţepuşéze; ger. înţepuşând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţepuşá, înţepuşéz, vb. I (reg.) 1. a împunge cu ţepuşa. 2. a împunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre părul capului) a se ridica în sus, a se scula, a se face măciucă. 4. (refl.) a lua o atitudine dârză în faţa cuiva, a se înţepeni (în faţa cuiva).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
înţepuşát, înţepuşátă, adj. (reg.) 1. împuns, înţepat cu ţepuşa. 2. (despre gura sacului) legat. 3. (despre părul capului) ridicat în sus ca ţepuşele. 4. înţepenit în faţa cuiva, proţăpit.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţepuşá, înţepuşéz, vb. I (reg.) 1. a împunge cu ţepuşa. 2. a împunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre părul capului) a se ridica în sus, a se scula, a se face măciucă. 4. (refl.) a lua o atitudine dârză în faţa cuiva, a se înţepeni (în faţa cuiva).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)