înțesare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNŢESÁ, înţés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga într-un spaţiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteţi. – Cf. sl. č e s t ŭ „gros, des”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNŢESÁRE, înţesări, s.f. Acţiunea de a (se) înţesa. – V. înţesa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNŢESÁ înţés tranz. 1) rar (obiecte) A vârî cu forţa într-un spaţiu restrâns (ca să încapă mai mult); a îndesa; a înghesui; a îmbulzi; a bâcşi. 2) (recipiente) A umple până la refuz. /<lat. intexare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înţesá (înţés, înţesát), vb. – A umple, a ticsi, a îndesa. Lat. incessare, „a invada, a pătrunde”, intensiv de la incedĕre. Rezultatul normal, *incesa, a suferit o disimulaţie c..sţ..s, ca în cesalăţesală; şi, apropiat astfel fonetic de ţese, a căpătat un sens confuz secundar de „a se amesteca”, cf. DAR. Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: din lat. *intensare (REW 8693; Ţicăloiu, ZRPh., XLI, 589); din lat. *intexare în loc de intexĕre (Puşcariu, Dacor., IV, 705; DAR), bazat pe sensul secundar menţionat, care nu ajunge pentru a explica semantismul, din lat. *insitiare (Giuglea, Dacor., II, 823); din lat. *insatiātus, printr-o metateză de la *însăţat (Pascu, Arch. Rom., VIII, 556); de la *înţesta, bazat pe ţeastă „vîrf, culme” (Iordan, BF, II, 198).
(Dicţionarul etimologic român)

înţesá vb., ind. prez. 1 sg. înţés, 3 sg. şi pl. înţeásă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înţése
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înţesáre s. f., g.-d. art. înţesării; pl. înţesări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNŢESÁ vb. a (se) împânzi, a (se) umple, (fig.) a (se) împăna. (Uliţele s-au ~ de oameni.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in int inte intes intesa

Cuvinte se termină cu literele: re are sare esare tesare