înavuți

ÎNAVUŢÍ, înavuţesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) îmbogăţi (1). – În + avut (după îmbogăţi).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNAVUŢ//Í ~ésc tranz. A face să se înavuţească; a înstări. [Sil. în-a-] /în + avut
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNAVUŢ//Í mă ~ésc intranz. A deveni avut; a acumula bunuri materiale în cantităţi mari; a se înstări. /în + avut
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înavuţí vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înavuţésc, imperf, 3 sg. înavuţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înavuţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNAVUŢÍ vb. 1. v. îmbogăţi. 2. a se îmbogăţi, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un ţăran care s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A (se) înavuţi ≠ a (se) ruina, a sărăci
(Dicţionar de antonime)