încălțare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNCĂLŢÁ, încálţ, vb. I. 1. Refl. A-şi trage ghetele, a-şi pune încălţămintea. ♢ Tranz. Încalţă copilul. 2. Tranz. A monta şine de fier pe obada roţilor unei căruţe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înşela, a păcăli. – Lat. incalceare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCĂLŢÁRE, (2) încălţări, s.f. 1. Încălţat1. 2. (Înv. şi reg.; la pl.) Încălţăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundarea ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCĂLŢẮRI s.f. pl. (Înv. şi reg.) Încălţăminte. – Pluralul lui încălţare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCĂLŢÁ încálţ tranz. 1) (pantofi, ghete, cizme etc.) A trage pe picioare; a pune în picioare. ~ bocancii. 2) (persoane) A introduce cu picioarele în încălţăminte. ~ copilul. 3) A asigura cu încălţăminte. ~ familia. 4) (roţi de căruţă, tălpi de sanie etc.) A înzestra cu şine de fier; a şinui. 5) fig. fam. A face să vadă lucrurile altfel decât sunt în realitate, păcălind cu abilitate; a îmbrobodi. /<lat. incalceare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

încălţá (încálţ, încălţát), vb. – 1. A pune încălţări în picioare. – 2. A pune şină de fier pe o roată. – 3. A înşela pe cineva, a-l manevra după bunul plac. – Mr. ncalţu, megl. ancalţ, istr. ăncoţ. Lat. incalciāre (Densusianu, Hlr., 169; Puşcariu 806; Candrea-Dens., 224; REW 1497; DAR); cf. it. (in)calzare, prov. (en)caussar, fr. chausser, sp. (en)calzar, port. (en)calçar; cf. şi descălţa. – Der. încălţat, adj. (faptul de a se încălţa; prost, netot); încălţare, s.f. (faptul de a încălţa), cf. mr. ncălţare (după Puşcariu 807, din lat. *calceare); încălţăminte (var. călţămînt, călţăminte), s.f. (încălţări, pantofi), probabil din lat. calceamentum direct (Puşcariu 263; Candrea-Dens., 223; REW 1496), cf. it. calzamento, fr. chaussement, sp. calzamiento, port. calçamento; încălţie, s.f. (înv., încălţăminte); încălţei, s.m pl. (pantofi); încălţător, s.n. (lingură de pantofi); încălţelar, s.m. (Bucov., pantofar).
(Dicţionarul etimologic român)

încălţá vb., ind. prez. 1 sg. încálţ, 3 sg. şi pl. încálţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

încălţáre s. f., g.-d. art. încălţării
(Dicţionar ortografic al limbii române)

încălţări s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNCĂLŢÁ vb. a(-şi) pune, a(-şi) trage. (Îşi ~ bocancii.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCĂLŢÁ vb. v. ademeni, amăgi, încânta, în-şela, minţi, momi, păcăli, prosti, purta, trişa.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCĂLŢĂRI s. pl. v. încălţăminte.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) încălţa ≠ a (se) descălţa
(Dicţionar de antonime)

A încălţa ≠ a descălţa
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inc inca incal incalt

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ltare altare