încețoșare

ÎNCEŢOŞÁ, pers. 3 înceţoşează, vb. I. Refl. A se lăsa ceaţă. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + ceţos.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCEŢOŞÁRE s.f. Faptul de a se înceţoşa. – V. înceţoşa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCEŢOŞ//Á ~éz tranz. A face să se înceţoşeze. /în + ceţos
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNCEŢOŞ//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea ceaţă. Vremea s-a ~at. 2) fig. (despre vedere, minte etc.) A pierde din capacitatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare; a se înnegura; a se tulbura; a se întuneca. S-au ~at ochii. /în + ceţos
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înceţoşá vb., ind. prez. 3 sg. înceţoşeáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. înceţoşéze; ger. înceţoşând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înceţoşáre s. f., g.-d. art. înceţoşării
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNCEŢOŞÁ vb. 1. a se înnegura. (Vremea s-a ~.) 2. v. împăienjeni.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCEŢOŞÁRE s. v. împăienjenire.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A se înceţoşa ≠ a se limpezi
(Dicţionar de antonime)