început dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acţiune, dintr-o serie de lucrări sau de acţiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porţiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. şi refl. A porni. Lat. incipere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCEPÚT, începuturi, s.n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment iniţial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ♢ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul iniţial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârşie, origine, începătură. – V. începe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCÉPE încép 1. tranz. 1) (acţiuni, lucruri etc.) A realiza în partea iniţială; a porni. 2) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a prinde. ~ a ţipa. ~ să fugă. 3) A face să nu mai fie întreg, consumând prima porţiune. ~ o pâine. 2. intranz. (despre acţiuni, stări, fenomene etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a porni. Şedinţa începe. Ninsoarea începe. /<lat. incipere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎNCEPÚT ~uri n. 1) v. A ÎNCEPE. 2) Prima realizare într-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care începe sau cu care începe ceva. ~ul anului.De la ~ din capul locului; din prima clipă. La ~ a) în stadiul iniţial; b) mai întâi; în primul rând. 4) înv. Punct de plecare; obârşie; origine. A marca ~ul scrisului român. /v. a începe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

încépe (încép, începút), vb. – 1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acţiune. – 2. A întreprinde, a se apuca de. – 3. (Înv.) A concepe. – Mr. nţep. Lat. incĭpĕre (Puşcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între lat. incipĕre cu concipĕre; Tiktin se gîndeşte că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. început, s.n. (punct de plecare, moment iniţial); începută, s.f. (înv., început; înv., concepţie); începătură, s.f. (înv., început, origine); ceptură, s.f. (izvor al unui rîu), cf. Iordan, BL, VI, 33; începenie (var. începătorie, începătoare, cepelniţă, cepătoare), s.f. (început); începător, adj. (care începe); neînceput, adj. (neatins).
(Dicţionarul etimologic român)

încépe vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încép, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

începút s. n., pl. începúturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNCÉPE vb. 1. v. inaugura. 2. v. iniţia. 3. a debuta. (Acţiunea ~ bine.) 4. a se apuca, a (se) porni, a se pune. (A ~ să mănânce.) 5. a porni, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a se porni, (înv. şi pop.) a rupe. (~ a cânta.) 7. a se porni, a prinde. (~ să ţipe, să fugă.) 8. a porni, (înv. şi pop.) a purcede. (A ~ dansul, nunta.) 9. v. debuta. 10. v. stârni, (înv. şi reg.) a se scociorî, (fig.) a se naşte. (A ~ din senin o furtună.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCÉPE vb. v. concepe, procrea.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCEPÚT s. 1. debut, (înv.) primiţii (pl.), primor-diu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) începe ≠ a (se) sfârşi
(Dicţionar de antonime)

A începe ≠ a continua, a mântui, a termina, a încheia, a înceta
(Dicţionar de antonime)

Începe ≠ a (se) sfârşi
(Dicţionar de antonime)

Început ≠ încheiere, sfârşit
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inc ince incep incepu

Cuvinte se termină cu literele: ut put eput ceput nceput