ÎNCEPÚT, începuturi, s.n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment iniţial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ♢ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul iniţial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârşie, origine, începătură. – V. începe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNCEPÚT ~uri n. 1) v. A ÎNCEPE. 2) Prima realizare într-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care începe sau cu care începe ceva. ~ul anului. ♢ De la ~ din capul locului; din prima clipă. La ~ a) în stadiul iniţial; b) mai întâi; în primul rând. 4) înv. Punct de plecare; obârşie; origine. A marca ~ul scrisului român. /v. a începe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
începút s. n., pl. începúturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
începútă s.f. (înv.) 1. începere, început. 2. concepere.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ÎNCEPÚT s. 1. debut, (înv.) primiţii (pl.), primor-diu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Început ≠ încheiere, sfârşit
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNCEPÚT ~uri n. 1) v. A ÎNCEPE. 2) Prima realizare într-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care începe sau cu care începe ceva. ~ul anului. ♢ De la ~ din capul locului; din prima clipă. La ~ a) în stadiul iniţial; b) mai întâi; în primul rând. 4) înv. Punct de plecare; obârşie; origine. A marca ~ul scrisului român. /v. a începe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
începútă s.f. (înv.) 1. începere, început. 2. concepere.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ÎNCEPÚT s. 1. debut, (înv.) primiţii (pl.), primor-diu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Început ≠ încheiere, sfârşit
(Dicţionar de antonime)