încetățeni

ÎNCETĂŢENÍ, încetăţenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetăţenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetăţean.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCETĂŢEN//Í ~ésc tranz. (persoane) A face să devină cetăţean. /în + cetăţean
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNCETĂŢEN//Í mă ~ésc intranz. (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obişnuit; a se înrădăcina; a se statornici; a se împământeni; a se consimţi. /în + cetăţean
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

încetăţení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încetăţenésc, imperf. 3 sg. încetăţeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încetăţeneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNCETĂŢENÍ vb. v. statornici.
(Dicţionar de sinonime)