închircire

ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCHIRCÍRE s.f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE ÎNCHIRC//Í mă ~ésc intranz. 1) A se ghemui (la pământ); a se face mic. 2) (despre plante) A nu se dezvolta îndeajuns. /în + a chirci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

închircí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. închirceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

închircíre s. f., g.-d. art. închircírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNCHIRCÍ vb. 1. v. chirci. 2. v. pipernici.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCHIRCÍRE s. 1. v. chircire. 2. v. pipernicire.
(Dicţionar de sinonime)