închiriere

ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosinţă temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s.f. Acţiunea de a închiria şi rezultatul ei; locaţie. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCHIRI//Á ~éz tranz. (mijloace de transport, imobile, obiecte etc.) 1) A lua în chirie. 2) A da în chirie. /în + chirie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

închiriá vb. (sil. -ri-a), ind. prez. 1 sg. închiriéz, 3 sg. şi pl. închiriáză, 1 pl. închiriém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. închiriéze; ger. închiriínd (sil. -ri-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

închiriére s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNCHIRIÁ vb. (înv. şi pop.) a tocmi, (înv. şi reg.) a năimi, (înv.) a prinde. (A ~ o cameră, o trăsură.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCHIRIÉRE s. locaţie, (înv. şi reg.) năimeală. (~ unei camere, a unei nave.)
(Dicţionar de sinonime)