înciudare

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. şi (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCIUDÁRE, înciudări, s.f. (Rar) Acţiunea de a (se) înciuda şi rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCIUD//Á ~éz tranz. rar A face să se înciudeze. /în + ciudă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNCIUD//Á mă ~éz intranz. A fi cuprins de ciudă. /în + ciudă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înciudá vb., ind. prez. 1 sg. înciudéz, 3 sg. şi pl. înciudeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înciudáre s. f., g.-d. art. înciudării; pl. înciudări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNCIUDÁ vb. a (se) necăji, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCIUDÁRE s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună.
(Dicţionar de sinonime)