înclinare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfinţit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârşit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simţi atras de ceva, a simţi vocaţie, atracţie pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCLINÁRE, înclinări, s.f. Acţiunea de a (se) înclina şi rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinaţie. ♦ Fig. Vocaţie, dispoziţie; înclinaţie. – V. înclina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCLINÁ înclín 1. tranz. A face să se încline; a apleca. 2. intranz. fig. A simţi atracţie, predispoziţie (pentru ceva). ~ spre muzică.[Sil. în-cli-] /<fr. incliner, lat. inclinare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNCLINÁ mă înclín intranz. 1) A-şi schimba poziţia normală, lăsându-se pe o parte. 2) (despre obiecte verticale) A lua o poziţie oblică; a se apleca. 3) fig. (despre aştri) A se lăsa spre orizont; a asfinţi; a apune; a declina; a coborî; a scăpăta. Soarele înclină spre asfinţit. 4) v. A SE ÎNCHINA. /<fr. incliner, lat. inclinare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. ♦ refl. A se pleca în faţa cuiva, a se ploconi. ♦ refl. (Fig.) A fi convins, a se convinge. ♦ (Fig.) intr. A fi dispus să... [p.i. înclín, 3,6 -nă, var. inclina vb. I. / < fr. incliner, cf. lat., it. inclinare].
(Dicţionar de neologisme)

ÎNCLINÁRE s.f. Acţiunea de a (se) înclina şi rezultatul ei. ♦ (Fig.) Atracţie, înclinaţie. ♦ (Geom.) Înclinaţie. [Var. inclinare s.f. / < înclina].
(Dicţionar de neologisme)

INCLINÁRE s.f. v. înclinare.
(Dicţionar de neologisme)

INCLINÁ vb. I. v. înclina.
(Dicţionar de neologisme)

ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. a (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. II. refl. 1. a se pleca în faţa cuiva. 2. (fig.) a fi convins, a se convinge. III. intr. (fig.) a fi dispus să... ♢ a se simţi atras de ceva. (< fr. /s\'/incliner, lat. inclinare)
(Marele dicţionar de neologisme)

încliná vb., ind. prez. 1 sg. înclín, 3 sg. şi pl. înclínă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înclináre s. f., g.-d. art. înclinării; pl. înclinări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

încliná, înclín, vb. I (reg.) a pune clini la o cămaşă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
ÎNCLINÁ vb. 1. apleca. 2. v. povârni. 3. v. strâmba. 4. v. prosterna.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCLINÁ vb. v. apune, asfinţi, coborî, dispărea, pieri, pleca.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCLINÁRE s. 1. (înv.) piezişime. (Grad de ~.) 2. v. înclinaţie. 3. (ASTRON., GEOGR.) înclinaţie, (înv.) plecare. (~ acului magnetic.) 4. v. aplecare. 5. v. povârnire. 6. v. strâmbare. 7. v. prosternare. 8. v. aptitudine. 9. v. simţ. 10. v. tendinţă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) înclina ≠ a (se) îndrepta
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inc incl incli inclin

Cuvinte se termină cu literele: re are nare inare linare