încolțit dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNCOLŢÍ, încolţesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colţ, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naşte. II. Tranz. A înfige colţii spre a muşca. ♦ A înconjura din toate părţile, fără a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleşi. – În + colţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCOLŢÍT1 s.n. Faptul de a încolţi; încolţire. – V. încolţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCOLŢÍT2, -Ă, încolţiţi, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Muşcat, prins cu colţii. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCOLŢ//Í1 ~ésc tranz. 1) (despre unele animale) A apuca cu colţii. 2) (despre fiinţe) A înconjura ameninţător din toate părţile. 3) fig. (despre persoane) A ataca cu vehemenţă şi răutate. /în + colţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ÎNCOLŢ//Í2 pers. 3 ~éşte intranz. 1) (despre seminţe, tuberculi, bulbi etc.) A da colţ; a germina. Plantele au ~it. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei etc.) A începe să se contureze; a prinde consistenţă; a înmuguri; a se deştepta; a se înfiripa. ~ un grăunte de speranţă. /în + colţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

încolţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încolţésc, imperf. 3 sg. încolţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încolţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

încolţít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNCOLŢÍ vb. v. germina.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCOLŢÍ vb. v. apărea, arăta, ivi, muşca.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCOLŢÍT adj. germinat.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCOLŢÍT s. germinaţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inc inco incol incolt

Cuvinte se termină cu literele: it tit ltit oltit coltit