înconjur dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s.n. Ocol, ocolire. ♢ Loc. adv. Fără înconjur = fără nici o ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe faţă; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. şi; inconjúr. – Var.: încúnjur s.n.] – Din înconjura (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCONJURÁ, încónjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi aşezat, a sta de jur împrejurul (unei fiinţe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forţe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărăşia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o ţintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. şi; înconjór. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCÓNJUR ~uri n. Mişcare în jurul unui punct sau al unui loc; ocol. ~ul pământului.Fără ~ direct; pe faţă; pe de-a dreptul. /v. a înconjura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ÎNCONJURÁ încónjur 1. tranz. 1) A ocoli de jur împrejur. ~ Pământul. 2) A cuprinde de jur împrejur (ca într-un cerc); a încercui; a împrejmui; a împresura. Munţii înconjoară câmpia. 2. intranz. 1) A trăi în anturajul cuiva. A fi ~t de prieteni. 2) A face un ocol; a merge pe un drum mai lung. Ai ~t mult până la mine? 3) fig. rar A vorbi pe ocolite; a nu spune pe de-a dreptul. [Şi înconjor] /în + înv. a conjura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înconjurá (încónjur, înconjurát), vb. – 1. A face ocolul unui loc, unui obiect. – 2. A împrejmui, a străjui. – 3. A asedia, a încercui. – 4. A evita, a eschiva. – 5. A merge spre o ţintă pe un traseu ocolit. Lat. congyrare (Puşcariu 826; Candrea-Dens., 925; DAR). Rezultatul normal, încunjura, var. destul de frecventă, a suferit o disimilaţie; cf. jur, împrejur. – Der. înconjurător, adj. (care înconjură); înconjurime, s.f. (împrejurime).
(Dicţionarul etimologic român)

încónjur s. n., pl. încónjururi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înconjurá vb., ind. prez. 1 sg. încónjur/înconjór, 3 sg. şi pl. încónjură/înconjoáră; conj. prez. 3 sg. şi pl. încónjure/înconjoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNCÓNJUR s. 1. v. ocol. 2. v. tur.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCONJURÁ vb. 1. v. ocoli. 2. v. ocoli. 3. v. împrejmui. 4. v. încercui. 5. v. asedia. 6. a împresura, a încercui, (fig.) a încinge. (Munţii ~ câmpia.) 7. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCONJURÁ vb. v. cruţa, menaja.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inc inco incon inconj

Cuvinte se termină cu literele: ur jur njur onjur conjur