ÎNCRUCIŞÁ, încrucişez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a aşeza cruciş; a cruci. ♢ Expr. A încrucişa braţele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucişa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcţii diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franţuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicaţie; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obţine urmaşi cu însuşiri superioare. – În + cruciş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNCRUCIŞÁRE, încrucişări, s.f. Acţiunea de a (se) încrucişa şi rezultatul ei; crucişătură, încrucişat1. – V. încrucişa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNCRUCIŞ//Á ~éz tranz. 1) A pune cruciş; a aşeza în formă de cruce. ♢ ~ săbiile a începe lupta. 2) (animale sau plante de specii diferite) A face să procreeze, obţinând un hibrid cu calităţi superioare; a hibridiza. ~ diverse rase de animale. [Sil. -în-cru-] /în + cruciş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNCRUCIŞ//Á mă ~éz intranz. 1) (despre drumuri, linii etc.) A veni din direcţii diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se întretăia; a se intersecta. 2) (despre fiinţe sau obiecte în mişcare) A trece prin acelaşi loc, venind în întâmpinare şi continuându-şi drumul în direcţii opuse; a se întâlni; a se ajunge. 3) (despre limbi) A se influenţa reciproc în urma unui contact, dând naştere unui idiom amestecat. /în + cruciş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
încrucişá vb., ind. prez. 1 sg. încrucişéz, 3 sg. şi pl. încrucişeáză, 1 pl. încrucişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. încrucişéze; ger. încrucişând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
încrucişáre s. f., g.-d. art. încrucişării; pl. încrucişări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PASĂRE-CU-CIOC-ÎNCRUCIŞÁT s. v. forfecuţă.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCRUCIŞÁ vb. 1. v. întretăia. 2. (înv.) a cruci. (Îşi ~ picioarele.) 3. v. împerechea. 4. (BIOL.) (rar) a metisa, (reg.) a mistriţa. (A ~ diverse rase de animale.) 5. v. corci.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCRUCIŞÁRE s. 1. v. întretăiere. 2. (concr.) v. răspântie. 3. v. corcire.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNCRUCIŞÁRE, încrucişări, s.f. Acţiunea de a (se) încrucişa şi rezultatul ei; crucişătură, încrucişat1. – V. încrucişa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNCRUCIŞ//Á mă ~éz intranz. 1) (despre drumuri, linii etc.) A veni din direcţii diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se întretăia; a se intersecta. 2) (despre fiinţe sau obiecte în mişcare) A trece prin acelaşi loc, venind în întâmpinare şi continuându-şi drumul în direcţii opuse; a se întâlni; a se ajunge. 3) (despre limbi) A se influenţa reciproc în urma unui contact, dând naştere unui idiom amestecat. /în + cruciş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
încrucişá vb., ind. prez. 1 sg. încrucişéz, 3 sg. şi pl. încrucişeáză, 1 pl. încrucişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. încrucişéze; ger. încrucişând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
încrucişáre s. f., g.-d. art. încrucişării; pl. încrucişări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PASĂRE-CU-CIOC-ÎNCRUCIŞÁT s. v. forfecuţă.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCRUCIŞÁ vb. 1. v. întretăia. 2. (înv.) a cruci. (Îşi ~ picioarele.) 3. v. împerechea. 4. (BIOL.) (rar) a metisa, (reg.) a mistriţa. (A ~ diverse rase de animale.) 5. v. corci.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCRUCIŞÁRE s. 1. v. întretăiere. 2. (concr.) v. răspântie. 3. v. corcire.
(Dicţionar de sinonime)