încuiat dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc. ♦ A reţine pe cineva închis într-o încăpere. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCUIÁT1 s.n. Încuiere. – V. încuia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiaţi, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înţelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCUIÁ încúi tranz. 1) (uşa, camere etc.) A închide cu o încuietoare. 2) (fiinţe sau obiecte) A separa într-o încăpere închisă cu o încuietoare. 3) pop. A face să se încuie. /<lat. incuneare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNCUIÁ mă încúi intranz. A căpăta constipaţie; a se constipa. /<lat. incuneare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎNCUIÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ÎNCUIA şi A SE ÎNCUIA. 2) fig. (despre persoane) Care nu este comunicativ. /v. a (se) încuia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

încuiá (încúi, încuiát), vb. – 1. A închide cu cheia. – 2. A închide, a astupa. – 3. A constipa. Lat. cŭneāre, de la cŭneus (Puşcariu 827; Candrea-Dens., 427; REW 2392; DAR), cf. sicil. incuńari, engad. inkuńer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare. Se consideră (Tiktin; DAR) că semantismul se explică prin uzanţa veche de a încuia în cuie. Este de presupus mai curînd că lat. cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne şi „cheie”, ca clavus faţă de clavis. După Capidan, Dacor., II, 631, mr. ancuñare „a arde” este acelaşi cuvînt lat. – Der. încuietoare, s.f. (dispozitiv care încuie ceva); încuiere, s.f. (acţiunea de a încuia; constipaţie); încuietură, s.f. (constipaţie); încuietor, adj. (care încuie). Descuia, vb. (a deschide o uşă, o poartă, etc. încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un lat. dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Puşcariu 511; Candrea-Dens., 437; Tiktin; Candrea), cf. sard. diskundzare, sau să se fi format în rom., ca închide-deschide. – Der. descuietoare, s.f. (uşiţă, portiţă).
(Dicţionarul etimologic român)

încuiá vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. încúi, 3 sg. şi pl. încúie, 1 pl. încuiém; ger. încuínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)

încuiát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNCUIÁ vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la uşă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) *3. (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCUIÁ vb. v. constipa.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCUIÁT adj. 1. ferecat, închis, zăvorât. (Casă, uşă ~.) *2. v. mărginit.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCUIÁT adj. v. constipat.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A încuia ≠ a descuia
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inc incu incui incuia

Cuvinte se termină cu literele: at iat uiat cuiat ncuiat