încujbare

ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. şi refl. (Înv. şi reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujba.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCUJBÁRE s.f. (Înv. şi reg.) Acţiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCUJB//Á ~éz tranz. înv. reg. A face să se încujbeze; a încovoia; a îndoi; a arcui; a curba. /în + cujbă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNCUJB//Á pers. 3 se ~eáză intranz. înv. reg. A căpăta formă de cujbă; a se încovoia; a se îndoi; a se arcui; a se curba. /în + cujbă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

încujbá vb., ind. prez. 1 sg. încujbéz, 3 sg. şi pl. încujbeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

încujbáre s. f., g.-d. art. încujbării
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNCUJBÁ vb. v. arcui, curba, încovoia, îndoi.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCUJBÁRE s. v. arcuire, curbare, înco-voiere, îndoire.
(Dicţionar de sinonime)