încuviința dex - definiţie, sinonime, conjugare

încuviința

[Conjugare] [Sinonime]
ÎNCUVIINŢÁ, încuviinţez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimţi, a permite. – În + cuviinţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCUVIINŢ//Á ~éz tranz. 1) A susţine exprimându-şi acordul; a aproba; a consimţi. Propunerea a fost ~ată. 2) (acţiuni) A da voie (să se efectueze sau să aibă loc); a îngădui; a permite. [Sil. -vi-in-] /în + cuviinţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

încuviinţá vb. (sil -vi-in-), ind. prez. 1 sg. încuviinţéz, 3 sg. şi pl. încuviinţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNCUVIINŢÁ vb. v. aproba.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A încuviinţa ≠ a dezaproba, a reproba, a respinge
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inc incu incuv incuvi

Cuvinte se termină cu literele: ta nta inta iinta viinta