îndatorire

ÎNDATORÍ vb. IV. v. îndatora.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s.f. 1. (Înv.) Obligaţie bănească. 2. Obligaţie morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenţie, politeţe. – V. îndatori.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNDATOR//Í ~ésc tranz. pop. 1) (bani sau lucruri) A da pentru un timp (cu condiţia restituirii); a împrumuta. 2) (bani sau lucruri) A lua pentru un timp (cu condiţia restituirii); a împrumuta. /în + dator
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNDATOR//Í mă ~éz intranz. v. A SE ÎNDATORA. /în + dator
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎNDATORÍR//E ~i f. pop. Datorie de a face ceva; sarcină obligatorie; obligaţie. Are multe ~i. /v. a (se) îndatori
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNDATORÍRE s. 1. v. obligaţie. 2. v. oficiu. 3. v. atribuţie. 4. angajament, obligaţie, sarcină, (pop.) legătură. (~ ta faţă de el este ...) 5. obligaţie, răspundere. (Are multe ~.) 6. datorie, obligaţie, (livr.) servitute. (~ faţă de propria noastră concepţie.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNDATORÍRE s. v. datorie.
(Dicţionar de sinonime)