îndiguire

ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafaţă cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s.f. Acţiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNDIGU//Í ~iésc tranz. (torente de apă) A opri cu ajutorul unui dig; a stăvili; a zăgăzui; a bara. /în + dig + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îndiguí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndiguiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii, pl. îndiguíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNDIGUÍ vb. a stăvili, a zăgăzui. (A ~ malul unui râu.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNDIGUÍRE s. stăvilire, zăgăzuire. (~ malului unei ape.)
(Dicţionar de sinonime)