îndoctrinare

ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniţia într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNDOCTRINÁRE s.f. Acţiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNDOCTRIN//Á ~éz tranz. 1) A înarma cu o doctrină. 2) A iniţia într-o doctrină. [Sil. -doc-tri-] /în + doctrină
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎNDOCTRINÁ vb. I. tr. A iniţia într-o doctrină, a înarma cu o doctrină; a convinge. [Cf. fr. endoctriner].
(Dicţionar de neologisme)

ÎNDOCTRINÁRE s.f. Acţiunea de a îndoctrina şi rezultatul ei. [< îndoctrina].
(Dicţionar de neologisme)

ÎNDOCTRINÁ vb. tr. a iniţia într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. (< fr. endoctriner)
(Marele dicţionar de neologisme)

îndoctriná vb., ind. prez. 1 sg. îndoctrinéz, 3 sg. şi pl. îndoctrineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinării; pl. îndoctrinări
(Dicţionar ortografic al limbii române)