îndrăcire

ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNDRĂCÍRE s.f. (Rar) Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNDRĂC//Í ~ésc tranz. A face să se îndrăcească. /în + drac
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNDRĂC//Í mă ~ésc intranz. A deveni al dracului (de rău); a se înrăi din cale afară. /în + drac
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îndrăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndrăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNDRĂCÍ vb. v. înfuria, înrăi, mânia.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNDRĂCÍRE s. v. furie, înverşunare, mânie.
(Dicţionar de sinonime)