îndreptăți dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ţinută dreaptă. 2. Tranz. şi refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăţi, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfăţişare bună. 3. Refl. şi tranz. A(-şi) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcţie. ♢ Tranz. Îndreaptă maşina spre oraş. (Expr.) A-şi îndrepta paşii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcţia potrivită. ♢ Expr. A îndrepta paşii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre... b) a călăuzi, a conduce (în viaţă). A(-şi) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-şi) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ţinti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. şi: îndreptéz] – În + drept.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptaţi, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNDREPTĂŢÍ, îndreptăţesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNDREPTÁ îndrépt tranz. 1) (obiecte, suprafeţe etc.) A face să devină drept; a netezi; a nivela; a aplana; a egala. ~ o sârmă. ~ un teren. 2) şi fig. A orienta în direcţia necesară; a îndruma. ~ pe cineva spre centru. 3) A face să se îndrepte. ~ sănătatea. ~ o nedreptate. 4) A modifica în bine; a corecta; a corija. /în + drept
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNDREPTÁ mă îndrépt intranz. 1) (despre persoane) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se vindeca; a se lecui; a se însănătoşi. 2) (despre timp) A se schimba în bine. 3) A lua direcţia; a o apuca; a face. ~ spre pădure. 4) A recăpăta forma sau poziţia iniţială; a se dezdoi; a se descovoia. Tulpina florii s-a ~t. 5) A deveni mai bun; a reveni la calitatea de mai înainte; a se ameliora; a se îmbunătăţi. Copilul şi-a ~t purtarea. /în + drept
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ÎNDREPTĂŢ//Í ~ésc tranz. 1) A face să fie în drept de a realiza ceva; a autoriza. 2) (acţiuni, opinii etc.) A considera ca just, legitim; a justifica; a motiva. ~ o faptă. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăţi; a dezvinui; a disculpa; a justifica. /în + dreptate
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îndreptá (îndreptát, îndreptát), vb. – 1. A face drept ceea ce era îndoit sau strîmb. – 2. A rectifica, a corija. – 3. A reface, a aranja, a restabili. – 4. A călăuzi, a îndruma, a indica direcţia. – 5. (Mold.) A arăta, a semnala. – 6. (Refl.) A se justifica. – 7. (Refl.) A îmbunătăţi, a ameliora. – Var. (înv.) drepta, înderepta, îndirepta. Mr. ndreptu, ndreptare, megl. andrept, andriptari. De la drept, înv. derept, cu pref. factitiv în-, ca drumîndruma, semnînsemna, etc. Der. directă de la un lat. *directāre sau *derectāre (Candrea-Dens., 515; DAR; Candrea), sau din lat. *indirectāre, cf. alb. ndërtoń (Philippide, II, 645), este posibilă, fără să pară probabilă. Directiāre apare la Virgilio Marón, cf. *addirectiāre › fr. adresser. Sensul 7 apare şi în calabr. ndirizzari „a se ameliora (timpul)”. Există tendinţa de a conjuga eu îndreptez. – Der. îndreptător, adj. (care îndreaptă; călăuzitor); îndreptătură, s.f. (înv., corectare; îmbunătăţire).
(Dicţionarul etimologic român)

îndreptá vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 sg. şi pl. îndreáptă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îndreptăţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndreptăţésc, imperf. 3 sg. îndreptăţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndreptăţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNDREPTÁ vb. I. 1. (înv.) a obli. (A ~ un cui.) 2. v. destinde. 3. v. nivela. 4. v. aranja. 5. a potrivi, (prin Transilv.) a aiepta. (~ cuvertura.) II. 1. v. îmbunătăţi. 2. v. ameliora. 3. v. corecta. 4. a corecta, a corija, a îmbunătăţi, a rectifica, a retuşa, (fig.) a repara. (Şi-a ~ dicţiunea.) 5. (fig.) a repara, (pop. fig.) a drege. (A ~ o nedreptate.) 6. v. redresa. 7. v. întrema. 8. v. întrema. III. 1. v. apuca. 2. v. duce. 3. v. îndruma. 4. v. dirija. 5. a întinde, a întoarce, a ochi, a ţinti. (~ arma spre ...)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNDREPTÁT adj. I. v. nivelat. II. 1. v. întremat. 2. fortificat, înfiripat, întărit, întremat, înzdrăvenit, reconfortat, refăcut, restabilit, tonificat, (Mold.) pribolit. (Bolnav ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNDREPTĂŢÍ vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNDREPTĂŢÍ vb. v. apăra, dezvinovăţi, disculpa, justifica, scuza.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) îndrepta ≠ a (se) strâmba, a (se) înrăutăţi, a se pleca, a se răsturna
(Dicţionar de antonime)

A îndrepta ≠ a deruta
(Dicţionar de antonime)

A se îndrepta ≠ a se gheboşa, a se ghemui
(Dicţionar de antonime)

A (se) îndreptăţi ≠ a (se) învinovăţi, a (se) învinui, a nedreptăţi
(Dicţionar de antonime)

A îndreptăţi ≠ a acuza, a învinui
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ind indr indre indrep

Cuvinte se termină cu literele: ti ati tati ptati eptati