îndreptare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ţinută dreaptă. 2. Tranz. şi refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăţi, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfăţişare bună. 3. Refl. şi tranz. A(-şi) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcţie. ♢ Tranz. Îndreaptă maşina spre oraş. (Expr.) A-şi îndrepta paşii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcţia potrivită. ♢ Expr. A îndrepta paşii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre... b) a călăuzi, a conduce (în viaţă). A(-şi) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-şi) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ţinti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. şi: îndreptéz] – În + drept.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s.f. Acţiunea de a (se) îndrepta şi rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. şi pop.) Dreptate, îndreptăţire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNDREPTÁR, îndreptare, s.n. Colecţie de norme, reguli şi practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNDREPTÁ îndrépt tranz. 1) (obiecte, suprafeţe etc.) A face să devină drept; a netezi; a nivela; a aplana; a egala. ~ o sârmă. ~ un teren. 2) şi fig. A orienta în direcţia necesară; a îndruma. ~ pe cineva spre centru. 3) A face să se îndrepte. ~ sănătatea. ~ o nedreptate. 4) A modifica în bine; a corecta; a corija. /în + drept
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNDREPTÁ mă îndrépt intranz. 1) (despre persoane) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se vindeca; a se lecui; a se însănătoşi. 2) (despre timp) A se schimba în bine. 3) A lua direcţia; a o apuca; a face. ~ spre pădure. 4) A recăpăta forma sau poziţia iniţială; a se dezdoi; a se descovoia. Tulpina florii s-a ~t. 5) A deveni mai bun; a reveni la calitatea de mai înainte; a se ameliora; a se îmbunătăţi. Copilul şi-a ~t purtarea. /în + drept
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎNDREPTÁR ~e n. Carte ce cuprinde o colecţie de norme, reguli şi recomandări practice într-un anumit domeniu; călăuză; ghid; îndrumar. ~ ortoepic. /a îndrepta + suf. ~ar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îndreptá (îndreptát, îndreptát), vb. – 1. A face drept ceea ce era îndoit sau strîmb. – 2. A rectifica, a corija. – 3. A reface, a aranja, a restabili. – 4. A călăuzi, a îndruma, a indica direcţia. – 5. (Mold.) A arăta, a semnala. – 6. (Refl.) A se justifica. – 7. (Refl.) A îmbunătăţi, a ameliora. – Var. (înv.) drepta, înderepta, îndirepta. Mr. ndreptu, ndreptare, megl. andrept, andriptari. De la drept, înv. derept, cu pref. factitiv în-, ca drumîndruma, semnînsemna, etc. Der. directă de la un lat. *directāre sau *derectāre (Candrea-Dens., 515; DAR; Candrea), sau din lat. *indirectāre, cf. alb. ndërtoń (Philippide, II, 645), este posibilă, fără să pară probabilă. Directiāre apare la Virgilio Marón, cf. *addirectiāre › fr. adresser. Sensul 7 apare şi în calabr. ndirizzari „a se ameliora (timpul)”. Există tendinţa de a conjuga eu îndreptez. – Der. îndreptător, adj. (care îndreaptă; călăuzitor); îndreptătură, s.f. (înv., corectare; îmbunătăţire).
(Dicţionarul etimologic român)

îndreptá vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 sg. şi pl. îndreáptă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptării; pl. îndreptări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îndreptár s. n., pl. îndreptáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNDREPTÁ vb. I. 1. (înv.) a obli. (A ~ un cui.) 2. v. destinde. 3. v. nivela. 4. v. aranja. 5. a potrivi, (prin Transilv.) a aiepta. (~ cuvertura.) II. 1. v. îmbunătăţi. 2. v. ameliora. 3. v. corecta. 4. a corecta, a corija, a îmbunătăţi, a rectifica, a retuşa, (fig.) a repara. (Şi-a ~ dicţiunea.) 5. (fig.) a repara, (pop. fig.) a drege. (A ~ o nedreptate.) 6. v. redresa. 7. v. întrema. 8. v. întrema. III. 1. v. apuca. 2. v. duce. 3. v. îndruma. 4. v. dirija. 5. a întinde, a întoarce, a ochi, a ţinti. (~ arma spre ...)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNDREPTÁRE s. I. v. nivelare. II. 1. îmbunătăţire. 2. v. ameliorare. 3. v. corectare. 4. v. rectificare. 5. (concr.) corectiv, corectură, rectificare, (rar) rectificaţie. (A adus unele ~planului iniţial.) 6. v. redresare. 7. v. întremare. 8. fortificare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. şi pop.) împuternicire. (~ cuiva după o boală.) III. v. îndrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNDREPTÁR s. 1. v. ghid. 2. v. normativ.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) îndrepta ≠ a (se) strâmba, a (se) înrăutăţi, a se pleca, a se răsturna
(Dicţionar de antonime)

A îndrepta ≠ a deruta
(Dicţionar de antonime)

A se îndrepta ≠ a se gheboşa, a se ghemui
(Dicţionar de antonime)

Îndreptareghemuire
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ind indr indre indrep

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ptare eptare