ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îndreptăţi. [Prez. ind. şi: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiţi, -te, adj. (Rar) Îndreptăţit. – V. îndritui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
îndrituí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndrituiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNDRITUÍ vb. v. autoriza, îndreptăţi, îngădui, justifica, permite.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDRITUÍT adj. v. fundamentat, îndreptăţit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, serios, temeinic.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiţi, -te, adj. (Rar) Îndreptăţit. – V. îndritui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNDRITUÍ vb. v. autoriza, îndreptăţi, îngădui, justifica, permite.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDRITUÍT adj. v. fundamentat, îndreptăţit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, serios, temeinic.
(Dicţionar de sinonime)