îndruga

ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase şi puţin răsucite, necesare pentru anumite ţesături; p. ext. a toarce grosolan şi în grabă. 2. (Fam.) A pronunţa nedesluşit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără şir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ♢ Expr. A îndruga (la) verzi şi uscate = a înşira, a spune fleacuri, minciuni, vrute şi nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNDRUGÁ¹ îndrúg tranz. pop. 1) (cuvinte, propoziţii etc.) A pronunţa nedesluşit, confuz; a îngăima. 2) A vorbi mult şi fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi; a flecări. ♢ ~ (la) verzi şi uscate a spune baliverne. [Sil. în-dru-] /în + drugă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ÎNDRUGÁ² îndrúg tranz. 1) înv. (lână, cânepă etc.) A toarce cu druga. 2) rar (acţiuni, lucrări etc.) A efectua la repezeală. /în + drugă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îndrugá vb., ind. prez. 1 sg. îndrúg, 3 sg. şi pl. îndrúgă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNDRUGÁ vb. 1. v. bombăni. 2. v. flecări.
(Dicţionar de sinonime)