înecat dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ♢ Expr. (Refl.) A se îneca (ca ţiganul) la mal = a suferi un eşec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ♢ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ♦ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleşi, a înăbuşi. 4. Refl. şi tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuşi. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respiraţia). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNECÁT, -Ă, înecaţi, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbuşit, sufocat. – V. îneca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNECÁ înéc tranz. 1) A face să se înece. 2) (terenuri) A acoperi cu apă; a potopi; a inunda. ~ ogorul. 3) fig. A cuprinde pe de-a-n-tregul; a copleşi. Buruienile au ~t lanul. Îl îneacă lacrimile. /în + lat. necare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNECÁ mă înéc intranz. 1) A-şi pierde viaţa prin sufocare într-un lichid (de obicei în apă). ♢ ~ (ca ţiganul) la mal a suferi un eşec în ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea în gât a unui aliment, tuse, fum, plâns etc.); a se sufoca; a se înăbuşi. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ♢ A i se ~ (cuiva) corăbiile a se afla într-o stare de adâncă tristeţe. 4) fig. A se cufunda (în ceva) până peste cap; a fi cuprins din toate părţile. ~ în verdeaţă.~ în bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decât trebuie. /în + lat. necare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înecá (înéc, înecát), vb. – 1. A sufoca, a omorî fără vărsare de sînge. – 2. A strangula, a sugruma. – 3. A sufoca prin scufundare. – 4. A inunda. – 5. A sufoca, a asfixia. – 6. (Refl.) A dispărea. – 7. (Refl.) A mu mai putea înghiţi, a i se pune un nod în gît. – Var. neca. – Mr. nec, necare; megl. nec, nicari „a omorî”. Lat. nĕcāre „a ucide fără vărsare de sînge” (Puşcariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873; DAR; Pascu, Beiträge, 9), cf. it. annegare, prov. negar, fr. noyer, cat., sp., port. anegar. În rom., ca şi în celelalte limbi romanice, sensul fundamental este cel de „a omorî prin scufundare”, cf. lat. enĕcāre (Corominas, I, 211). Această evoluţie se explică poate datorită obiceiului curent de a omorî puii de cîine şi pisică prin înecare, şi, de asemenea, datorită vechiului obicei de a-i omorî pe condamnaţi prin acelaşi procedeu (cf. numeroasele ex. citate în Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar). Dacă acest procedeu a fost în general, cum presupunem, nu este cazulexplicăm prin rom. dublul sens de „a omorî” şi „a îneca” ce apare la mai multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263; DAR). Pentru tratamentul lui e, cf. inel. Der. înecător, adj. (care îneacă); înecăcios, adj. (asfixiant, sufocant; care stă în gît, greu de înghiţit, tare; varietate de pere şi de prune); înecătură, s.f. (înv., asfixie, sufocare; înv., naufragiu; înv., inundaţie); înecăciune, s.f. (înv., asfixie; înv., inundaţie); înec, s.n. (moarte prin scufundare; sufocare, inundaţie; diluviu).
(Dicţionarul etimologic român)

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 5. Refl. (Auto) A ajunge, în cilindrii unui motor cu aprindere prin scânteie, un exces necontrolat de benzină, care, prin umezirea bujiilor, face imposibilă pornirea.
(Alte dicţionare)

înecá vb., ind. prez. 1 sg. înéc, 3 sg. şi pl. îneácă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înéce
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNECÁ vb. 1. v. scufunda. 2. v. inunda. 3. v. asfixia.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNECÁ vb. v. gâtui, strangula, sugruma.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNECÁT adj. 1. v. scufundat. 2. v. inundat. 3. v. asfixiat. 4. v. gâtuit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ine inec ineca

Cuvinte se termină cu literele: at cat ecat necat