înfășa

ÎNFĂŞÁ, înfắş, vb. I. Tranz. A înfăşura un copil în scutece (şi în feşi); p. ext. a înfăşura corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNFĂŞÁ înfăş tranz. 1) (copii) A înveli în scutece, legând cu faşa. 2) (mai ales părţi ale corpului) A înveli (strâns) cu un bandaj sau cu o faşă. A-şi ~ capul. /<lat. infasciare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înfăşá (înfắş, înfăşát), vb. – 1. A Înfăşura în scutece. – 2. A bandaja. – 3. A înfăşura, a acoperi strîns de jur împrejur. – Var. faşa, înfăş(u)ia. Mr. nfaş, nfăşare, megl. anfaş, anfăşari. Lat. fasciāre (Puşcariu 839; Candrea-Dens., 554; REW 3209; DAR), cf. alb. faškjoń, it. (in)fasciare (sard. fašare), prov. faissar, fr. faisser, sp. fajar, port. enfaixar. Pref. în- trebuie să fie tîrziu; ar putea fi vorba şi de un der. intern de la faşe, s.v. Este cuvînt comun, cf. ALR, I, 228. Der. înfăşetură, s.f. (acţiunea de a înfăşa; legătură; scutec); înfăşura, vb. (a înfăşura, a acoperi; a ascunde, a acoperi pînă la ochi; a răsuci), der. de la un pl. ipotetic sau colectiv *făşuri ‹ faşe, ca gînd › gînduri › îngîndura; fum › fumuri › înfumura, cf. îngrijora etc. (după Puşcariu 840; Tiktin; Candrea-Dens., 558; DAR, din lat. *in-fasciolāre, etimon a cărui utilitate nu este evidentă şi care nu este confirmat nici de dialecte şi nici de celelalte limbi romanice); înfăşurător, adj. (care înfăşoară); înfăşurătură, s.f. (înfăşurare); desfăşa, vb. (a scoate scutecele); desfăşura, vb. (a descolăci, a întinde, a desface; a dezvolta).
(Dicţionarul etimologic român)

înfăşá vb., ind. prez. 1 sg. înfăş, 2 sg. înféşi, 3 sg. şi pl. înfáşă, 1 pl. înfăşăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. înféşe; ger. înfăşând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNFĂŞÁ vb. v. bandaja, lega, pansa.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A înfăşa ≠ a desfăşa
(Dicţionar de antonime)