înfeudare

ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNFEUDÁRE s.f. Acţiunea de a (se) înfeuda şi rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNFEUD//Á ~éz tranz. (popoare, ţări, teritorii) A lua în stăpânire; a face să piardă independenţa; a supune; a înrobi. /<fr. inféoder, lat. infeodare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNFEUD//Á ~éz intranz. A se pune în dependenţă totală faţă de cineva, pierzându-şi libertatea de acţiune; a se supune. /<fr. inféoder, lat. infeodare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. (Ist.) A da cuiva un bun ca feudă. ♦ tr., refl. A (se) supune, a (se) robi. [Pron. -fe-u-. / cf. fr. inféoder].
(Dicţionar de neologisme)

ÎNFEUDÁRE s.f. Acţiunea de a (se) înfeuda şi rezultatul ei; supunere, robie. [< înfeuda].
(Dicţionar de neologisme)

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. a da cuiva un bun ca feudă. II. tr., refl. a (se) înrobi. (< fr. inféoder, lat. infeodare)
(Marele dicţionar de neologisme)

înfeudá vb. (sil. -fe-u-), ind. prez. 1 sg. înfeudéz, 3 sg. şi pl. înfeudeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înfeudáre s. f. (sil. -fe-u-), g.-d. art. înfeudării; pl. înfeudări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNFEUDÁ vb. v. aservi, înrobi, robi, subjuga, supune.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNFEUDÁRE s. v. aservire, înrobire, robie, robire, subjugare, supunere.
(Dicţionar de sinonime)