înfurca dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNFURCÁ vb. I. v. înfurci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNFURCÍ, înfúrc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE ÎNFURC//Í pers. 3 se ~éşte intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărţi în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înfurcí vb., ind. prez. (a avea de furcă, a se certa) 1 sg. înfúrc; (a se bifurca) 3 sg. înfurcéşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înfurcá, înfurchéz, vb. I (reg.) 1. a lua fân în furcă. 2. a (se) desface (ceva) în două părţi, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci. 3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
ÎNFURCÍ vb. v. bifurca.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inf infu infur infurc

Cuvinte se termină cu literele: ca rca urca furca nfurca