ÎNFURCÁ vb. I. v. înfurci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNFURCÁT, -Ă adj. v. înfurcit.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
înfurcá, înfurchéz, vb. I (reg.) 1. a lua fân în furcă. 2. a (se) desface (ceva) în două părţi, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci. 3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
înfurcát s.n. (reg.) crestarea vârfului urechii la oi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNFURCÁT, -Ă adj. v. înfurcit.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
înfurcát s.n. (reg.) crestarea vârfului urechii la oi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)