înger dex - definiţie, sinonime, conjugare

înger

ÎNGER, îngeri, s.m. Fiinţă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calităţi excepţionale (de bunătate, de frumuseţe), mediator între credincioşi şi Dumnezeu. ♢ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ♢ Expr. Tare de înger = care nu se lasă uşor intimidat sau înduioşat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează uşor, lipsit de voinţă; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

Î́NGER ~i m. 1) (în concepţiile religioase) Fiinţă supranaturală considerată ca fiind mediator între oameni şi divinitate. 2) fig. Persoană perfectă; om cu conştiinţa nepătată. ♢ Tare de ~ care nu cedează cu uşurinţă; foarte rezistent. Slab de ~ care se descurajează uşor; timid; fricos. /<lat. angelus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îngér (î́ngeri), s.m. – 1. Fiinţă spirituală, cu aripi, mediator între creştini şi Dumnezeu. – 2. Garoafă (Dianthus barbatus). – 3. Caracter, fel de a fi, soi. – Mr., megl. ángil. Lat. angelus (Puşcariu 851; Candrea-Dens., 859; REW 458a; DAR), cf. alb. engel, it. angelo, prov., cat., sp. angel, fr. ange, port. anjo. Ultimul sens se explică prin creaţia popularăfirea fiecăruia depinde de îngerul său păzitor. În mr. şi megl., direct din ngr. ἀγγελος. – Der. îngerea, s.f. (plantă, Selinum carvifolia); îngeresc, adj. (angelic); îngereşte, adv. (în chip angelic, divin).
(Dicţionarul etimologic român)

î́nger s. m., pl. î́ngeri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Antonime:
Înger ≠ demon, drac
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ing inge

Cuvinte se termină cu literele: er ger nger