înlănțuire

ÎNLĂNŢUÍ, înlắnţui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanţuri; a încătuşa. 2. A cuprinde pe cineva (cu braţele). – V. îmbrăţişa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A aşeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în şir neîntrerupt). [Prez. ind. şi: înlănţuiesc] – În + lanţ + suf. -ui (după fr. enchaîner).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNLĂNŢUÍRE, înlănţuiri, s.f. Acţiunea de a (se) înlănţui şi rezultatul ei. – V. înlănţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNLĂNŢU//Í ~iésc tranz. 1) (persoane) A pune în lanţuri; a fereca; a lega. 2) fig. A ţine ca în lanţuri; a împiedica să se manifeste. 3) A cuprinde de jur împrejur. 4) fig. A pune stăpânire pe deplin; a subjuga; a robi; a cuceri; a captiva. 5) A face să se înlănţuiască. /în + lanţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNLĂNŢU//Í mă ~iésc intranz. A se ţine lanţ; a urma într-o succesiune continuă. /în + lanţ + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înlănţuí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. înlănţui, 3 sg. şi pl. înlănţuie, imperf. 3 sg. înlănţuiá, perf. s. 1 sg. înlănţuíi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înlănţuíre s. f., pl. înlănţuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNLĂNŢUÍ vb. v. captiva.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNLĂNŢUÍ vb. 1. v. încătuşa. 2. v. îmbrăţişa. 3. v. asocia.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNLĂNŢUÍRE s. 1. v. încătuşare. 2. v. îmbrăţişare. 3. v. relaţie. 4. legătură, (rar) suită. (O ~ logică răsturnată.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A înlănţui ≠ a dezlănţui
(Dicţionar de antonime)

Înlănţuire ≠ dezlănţuire
(Dicţionar de antonime)