înrădăcinare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conştiinţă, în obişnuinţă etc.). – În + rădăcină.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNRĂDĂCINÁRE s.f. Acţiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNRĂDĂCIN//Á ~éz tranz. A face să se înrădăcineze. /în + rădăcină
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNRĂDĂCIN//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre plante) A slobozi rădăcini (adânci); a se fixa în pământ cu ajutorul rădăcinilor. 2) fig. (despre obiceiuri, idei) A prinde rădăcini; a intra adânc în uz; a deveni obişnuit; a se încetăţeni; a se statornici; a se împământeni; a se consimţi. /în + rădăcină
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înrădăciná vb., ind. prez. 1 sg. înrădăcinéz, 3 sg. şi pl. înrădăcineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinării
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNRĂDĂCINÁ vb. a se încuiba, a se statornici, (fig.) a se înţeleni. (Un obicei care s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNRĂDĂCINÁRE s. încuibare, statornicire. (~ unui obicei.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inr inra inrad inrada

Cuvinte se termină cu literele: re are nare inare cinare