înrobire

ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNROBÍRE, înrobiri, s.f. Acţiunea de a înrobi şi rezultatul ei. – V. înrobi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNROB//Í ~ésc tranz. (popoare, ţări, teritorii) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independenţa; a supune; a îngenunchea; a subjuga; a aservi; a înfeuda. /în + a robi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înrobí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înrobeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNROBÍ vb. 1. a robi, (înv.) a prăda. (A ~ un prizonier.) 2. v. subjuga.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNROBÍRE s. 1. v. subjugare. 2. subjugare, (livr.) servitute. (Stare de ~.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A înrobi ≠ a dezrobi, a elibera
(Dicţionar de antonime)

Înrobire ≠ dezrobire
(Dicţionar de antonime)