însura dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. şi tranz. fact. (Despre bărbaţi) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soţie”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNSURÁ însór tranz. A face să se însoare. /<lat. inuxorare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNSURÁ mă însór intranz. (despre bărbaţi) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex femeiesc. /<lat. inuxorare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

însurá (însór, însurát), vb. – A repara încălţămintea, a pingeli. Lat. *solāre, de la solum „talpă” şi cu pref. în- (Tiktin, ZRPh., XXIV, 320; Candrea-Dens., 871; DAR).
(Dicţionarul etimologic român)

însurá (însór, însurát), vb. – A se căsători, a se lega prin căsătorie un bărbat cu o femeie. – Mr. nsor, megl. (a)nsor, (a)nsurari, istr. ănsor. Lat. uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Rom. Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Puşcariu 874; Candrea-Dens., 870; REW 9107; DAR), cf. calabr. nzurare. Cuvînt comun (ALR, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, cf. mărita. – Der. însurător, adj. (de însurat); însurat, s.n. (căsătorie); însurătoare, s.f. (căsătorie); însurăciune, s.f. (înv., căsătorie); însurăţel, s.m. (persoană căsătorită de curînd); dessura, vb. (rar, a divorţa, a se despărţi).
(Dicţionarul etimologic român)

însurá vb., ind. prez. 1 sg. însór, 3 sg. şi pl. însoáră, perf. s. 1 sg. însurái
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNSURÁ vb. a (se) căsători, (înv.) a (se) desholtei. (S-a ~ după efectuarea stagiului militar.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNSURÁ vb. v. căputa, încăputa.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ins insu insur

Cuvinte se termină cu literele: ra ura sura nsura