întâia dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv. num. ord. I. adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-aşezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce priveşte spaţiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ♢ Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ♢ Expr. Mai întâi şi-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNTÂI2 num. ord. (când precedă un substantiv, se folosesc formele hotărâte întâiul, întâia). 1) Care precedă pe al doilea; primul. Locul ~. Clasa ~. Întâiul pacient.De mâna ~ de calitatea cea mai bună; foarte bună. Felul ~ fel de bucate fierbinţi, conţinând mult lichid. Întâiul-născut copilul născut înaintea celorlalţi copii; primul copil. 2) rar Care este înainte; în frunte (prin importanţă sau valoare); care este mai remarcabil. Calitatea ~. /<lat. antaneus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

întîi num. – 1. Primul, care ocupă primul loc. – 2. (Adj.) Primul, cel mai important, primordial. – 3. (Adv.) În primul rînd. – 4. (Adv.) La început. – Var. înv. întîniu. – Mr. ntińu. Origine obscură. Prima parte a cuvîntului pare a fi lat. ante. În general se admite un etimon de tipul *antaneus, metateză de la anteanus, şi propeanus (Mussafia, Vokalismus, 141; Densusianu, Rom., XXX, 113; Puşcariu, Dacor., IV, 1570; Candrea-Dens., 885; Graur, BL, V, 67; Rosetti, I, 168); însă compunerea lat. pare incertă, cf. REW 493. Este mai curînd vorba de un der. vulgar de la antevenire, înlocuit de anteveniens, de tipul *anteveniumîntîniu, ca în textele din sec. XVI şi astăzi în Banat. Der. de la ante iniens (Skok, Rom., L, 517) pare mai puţin probabilă. Întîi se foloseşte invariabil ca adv.; ca pron. şi adj., se folosesc formele art. întîiul, f. întîia; în aceste cazuri, forma fără art., citată de DAR (clasa întîi) este greşită şi se datorează unei confuzii cu adv. Der. dintîi, adv. (de dinainte, mai întîi); cel dintîi, num. (primul); întîiaşi, adj. (prima), rar, se foloseşte numai în comp. cu dată, format pe baza lui aceeaşi; întîietate, s.f. (prioritate, anterioritate, precedenţă); întîietor, adj. (înv., precedent, preeminent).
(Dicţionarul etimologic român)

întâi num. m. (premiul întâi), art. întâiul, pl. întâi, art. întâii; f. sg. întâi, art. întâia, g.-d. întâii, pl. întâi, art. întâiile, g.-d. întâilor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

întâia adv. (înv.) mai înainte.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

întâiá vb. I (înv.) a avea întâietate faţă de cineva; a da cuiva întâietate, prioritate.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
ÎNTÂIUL num. v. primul.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in int inta intai

Cuvinte se termină cu literele: ia aia taia ntaia