întâmpla dex - definiţie, sinonime, conjugare

întâmpla

[Conjugare] [Sinonime]
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ♢ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acţiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de faţă. – Probabil lat. *intemplare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE ÎNTÂMPLÁ pers. 3 se întâmplă intranz. 1) (despre fapte, evenimente) A se produce în urma unui concurs neprevăzut de împrejurări; a se petrece în mod incidental. 2) (despre condiţii climaterice) A avea loc pe neprevăzute. ~ vânt. ~ ploaie. 3) rar (mai ales la formă negativă) A intra în posesie printr-un concurs de împrejurări. Bani mulţi nu i s-au ~t. 4) A se afla din întâmplare (undeva); a se nimeri. [Sil. -tâm-pla] /<lat. intemplare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

întîmplá (-lú, întâmplát), vb. refl. – 1. A se petrece, a se produce, a avea loc. – 2. A se ivi prilejul, a se nimeri. – 3. A se afla întîmplător. Origine incertă. Se consideră în general der. din lat. *templāre, de la templum „spaţiu desenat ideal pe cer de prezicător” (Sulică, Antropomorfisme, Braşov 1900, 77; Puşcariu 884; DAR; Rosetti, I, 168; Puşcariu Lr., 356). Acel templum era, deci, spaţiul în cadrul căruia prezicătorul îşi făcea observaţiile, şi de aici contemplare. Se presupune că zborul păsărilor care intrau în templum arăta ceea ce avea să se întîmple, de unde vb. *(in)templāre. Această explicaţie nu este cu desăvîrşire imposibilă; ne este însă greu să admitem că sensul de „întîmplare, hazard” tocmai pentru acele evenimente care fuseseră prezise şi anunţate de augur. Dosoftei (sec. XVII) foloseşte o singură dată acest vb. cu un sens foarte special: tîmplîndu-l la mijloc de cale o boală, „surprinzîndu-l (sau copleşindu-l) o boală în mijlocul drumului”. Dosoftei este un scriitor la care apar din belşug improprietăţile; dacă aceasta n-ar fi una din ele, s-ar putea presupune că întîmpla provine efectiv din lat. templum, dar nu din limbajul tehnic al augurilor, ci din sensul său etimologic, care pare a fi cel al unui dim. al lui tempus, ca în extemplo; în acest caz, sensul primitiv al lui întîmpla trebuie să fi fost cel de „a se petrece, a se produce cu timpul”. Der. de la lat. intempĕrāre (Creţu 339) sau de la *temporāre (Koerting 5065; Byhan 32), nu pare posibilă. Der. întîmplare, s.f. (hazard; ceea ce se întîmplă, fapt, eveniment, accident; aventură; circumstanţă); întîmplător, adj. (incidental, accidental).
(Dicţionarul etimologic român)

întâmplá vb. ind. prez. 3 sg. şi pl. întâmplă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNTÂMPLÁ vb. 1. a se petrece, a se produce, a surveni, (înv. şi reg.) a se prileji, (înv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.) 2. a fi, a se petrece. (Cum s-a ~?) 3. v. produce. 4. v. surveni. 5. v. desfăşura. 6. a se petrece, (înv.) a se trece. (Câte nu s-au ~ între noi!) 7. (înv. şi reg.) a se sfeti. (Să vezi ce i s-a ~.) 8. a se face. (Cum a zis, aşa s-a ~.) 9. v. pomeni. 10. v. nimeri. 11. a apuca, a nimeri, (Munt.) a răgădui. (Îl lovea cu ce se ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎNTÂMPLÁ vb. v. împlini, îndeplini, înfăptui, realiza.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in int inta intam intamp

Cuvinte se termină cu literele: la pla mpla ampla tampla