întovărășire dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNTOVĂRĂŞÍ, întovărăşesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoţi, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărăşie; a se asocia cu cineva, a se însoţi. – În + tovarăş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNTOVĂRĂŞÍRE, întovărăşiri, s.f. Acţiunea de a (se) întovărăşi şi rezultatul ei. – V. întovărăşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNTOVĂRĂŞ//Í ~ésc tranz. 1) A urma în calitate de tovarăş; a însoţi; a acompania; a conduce. 2) A face să se întovărăşească. /în + tovarăş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNTOVĂRĂŞ//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni tovarăş (unul cu altul); a stabili relaţii de tovărăşie; a se asocia. 2) A fi tovarăş (unul cu altul); a fi în relaţii de tovărăşie. /în + tovarăş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

întovărăşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întovărăşésc, imperf. 3 sg. întovărăşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. întovărăşeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

întovărăşíre s. f., g.-d. art. întovărăşírii; pl. întovărăşíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNTOVĂRĂŞÍ vb. 1. v. însoţi. 2. a însoţi, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. asocia.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNTOVĂRĂŞÍRE s. 1. v. însoţire. 2. asociaţie, asociere, tovărăşie, (înv. şi reg.) sâmbră, soţie, (reg.) ortăcie, simbrie, soţiire. (~ celor doi negustori n-a durat.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in int into intov intova

Cuvinte se termină cu literele: re ire sire asire rasire