întregit

ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNTREGÍT, -Ă, întregiţi, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNTREG//Í ~ésc tranz. A face să fie întreg, plin (adăugând ceea ce lipseşte); a completa; a complini. [Sil. în-tre-] /Din întreg
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

întregí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. întregeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNTREGÍ vb. 1. v. completa. 2. v. reconstitui.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNTREGÍT adj. v. completat.
(Dicţionar de sinonime)