învăț dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNVẮŢ s.n. 1. Obicei, obişnuinţă, nărav, deprindere (rea). 2. Povaţă, sfat, îndemn. – Din învăţa (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNVĂŢÁ, învắţ, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoştinţe şi deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniţia pe cineva într-o meserie, ştiinţă, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povăţui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoştinţe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoşti o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-şi întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. şi refl. A (se) deprinde, a (se) obişnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învăţătură, a căpăta experienţă. ♢ Expr. (Tranz. şi refl.) A (se) învăţa minte = a câştiga sau a face să câştige experienţă, a trage sau a face să tragă învăţăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNVẮŢ ~uri n. pop. 1) Obicei rău; deprindere rea; nărav; apucătură. ♢ Tot ~ul are şi dezvăţ constrâns de împrejurări, te dezobişnuieşti de orice deprindere. 2) Argumentare menităconvingă pe cineva să procedeze într-un anumit fel. /v. a învăţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ÎNVĂŢÁ învăţ 1. tranz. 1) (activităţi, acţiuni, procese) A însuşi prin eforturi susţinute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face să capete cunoştinţe şi/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a pregăti; a instrui; a prepara. ♢ ~ minte a pedepsi pentru a-i da învăţătură pe viitor. 3) A susţine cu sfaturi, cu recomandări (cum trebuie procedat într-o situaţie sau alta); a sfătui; a povăţui; a îndruma. 4) (lecţii, poezii, roluri etc.) A reţine în memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei instituţii de învăţământ); a-şi face studiile. /<lat. invitiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNVĂŢÁ mă învăţ intranz. A căpăta anumite deprinderi; a se deprinde. /<lat. invitiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

învăţá (învắţ, învăţát), vb. – 1. A deprinde, a obişnui. – 2. A instrui, a transmite cunoştinţe. – 3. A se instrui, a studia. – 4. A Învăţa pe de rost, a şti pe dinafară. – 5. A catehiza, a îndoctrina. – 6. A disciplina, a cuminţi. – 7. (Înv.) A porunci, a ordona. – 8. A sfătui. – Mr. (a)nveţ, (a)nveţare, megl. anveţ, anviţari, istr. (an)meţu. Lat. *invĭtiāre, de la vĭtium (Lexiconul de la Buda, Puşcariu 898; Candrea-Dens., 895; REW 4536; Densussianu, GS, II, 10; DAR), cf. it. invezzare, avvezare „a deprinde” (calabr. ambizzari „a învăţa”), prov. envezar, v. fr. envoisier, v. cat. avesar (sp. anviso „înţelept, prudent”, cf. Berceo, Milagros, 14); pentru lat. *vĭtiāre, cf. port. vezar şi Gamillscheg , s. v. apprivoiser. Der. învăţat, adj. (instruit; s.m., savant, erudit, om cult); învăţăcel, s.m. (discipol, elev; ucenic), dim. de la cuvîntul anterior (ipoteza unui model germ. LehrlingLehrer, sugerată de DAR, nu pare necesară); învăţămînt, s.n. (învăţătură; domeniul şi activitatea de instruire şi educare) format ca fr. enseignement de la enseigner; învăţător, adj. (instructiv, care instruieşte); învăţător, s.m. (instructor, pedagog, institutor; astăzi, persoană care predă în primele clase şcolare; înv., sfetnic); învăţătoare, s.f. (femeie care predă în primele clase şcolare); învăţătoresc, adj. (de învăţător, didactic); învăţătorie, s.f. (rar. învăţătură); învăţ, s.n. (nărav, viciu; instrucţie, învăţătură; rar, sfat), deverbal de la învăţa; învăţătură, s.f. (instrucţiune; studiu, cultură, ştiinţă, înţelepciune; lecţie, povaţă; morală (de fabulă), concluzie moralizatoare; sfat; înv., poruncă); desvăţa, vb. (a dezobişnui); desvăţ, s.n. (acţiunea de a dezvăţa de un obicei prost).
(Dicţionarul etimologic român)

învăţ s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

învăţá vb., ind. prez. 1 sg. învăţ, 3 sg. şi pl. înváţă, perf. s. 1 sg. învăţái
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNVĂŢ s. v. cusur, dar, defect, deprindere, îndemn, îndrumare, învăţătură, me-teahnă, nărav, obicei, obişnuinţă, patimă, povaţă, povăţuire, sfat, viciu, vorbă.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNVĂŢÁ vb. 1. v. studia. 2. a studia, (înv.) a pedepsi, a ştudirui, (grecism înv.) a spudaxi. (~ istoria; ~ la geografie.) 3. a citi, a studia. (A ~ cursul de la un capăt la altul.) 4. a se pregăti, a se prepara, a studia. (A ~ serios pentru examene.) 5. v. asimila. 6. v. memoriza. 7. v. instrui. 8. a (se) iniţia, a (se) instrui. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 9. v. însuşi. 10. v. îndruma. 11. v. sfătui. 12. v. aclimatiza.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNVĂŢÁ vb. v. comanda, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, porunci, stabili, statornici.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Învăţdezvăţ
(Dicţionar de antonime)

A (se) învăţa ≠ a (se) dezvăţa
(Dicţionar de antonime)

A se învăţa ≠ a se debarasa, a se dezbăra
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inv inva

Cuvinte se termină cu literele: at vat nvat