învățat dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNVĂŢÁ, învắţ, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoştinţe şi deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniţia pe cineva într-o meserie, ştiinţă, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povăţui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoştinţe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoşti o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-şi întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. şi refl. A (se) deprinde, a (se) obişnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învăţătură, a căpăta experienţă. ♢ Expr. (Tranz. şi refl.) A (se) învăţa minte = a câştiga sau a face să câştige experienţă, a trage sau a face să tragă învăţăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNVĂŢÁT1 s.n. Învăţare. – V. învăţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNVĂŢÁT2, -Ă, învăţaţi, -te, adj. Care ştie multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoştinţe, deprinderi) Care este studiat şi reţinut în memorie. 3. Deprins, obişnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNVĂŢÁ învăţ 1. tranz. 1) (activităţi, acţiuni, procese) A însuşi prin eforturi susţinute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face să capete cunoştinţe şi/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a pregăti; a instrui; a prepara. ♢ ~ minte a pedepsi pentru a-i da învăţătură pe viitor. 3) A susţine cu sfaturi, cu recomandări (cum trebuie procedat într-o situaţie sau alta); a sfătui; a povăţui; a îndruma. 4) (lecţii, poezii, roluri etc.) A reţine în memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei instituţii de învăţământ); a-şi face studiile. /<lat. invitiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNVĂŢÁ mă învăţ intranz. A căpăta anumite deprinderi; a se deprinde. /<lat. invitiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎNVĂŢÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival 1) v. A ÎNVĂŢA şi A SE ÎNVĂŢA. 2) Care este specializat în cercetări ştiinţifice având cunoştinţe vaste într-un anumit domeniu; savant. /v. a învăţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

învăţá (învắţ, învăţát), vb. – 1. A deprinde, a obişnui. – 2. A instrui, a transmite cunoştinţe. – 3. A se instrui, a studia. – 4. A Învăţa pe de rost, a şti pe dinafară. – 5. A catehiza, a îndoctrina. – 6. A disciplina, a cuminţi. – 7. (Înv.) A porunci, a ordona. – 8. A sfătui. – Mr. (a)nveţ, (a)nveţare, megl. anveţ, anviţari, istr. (an)meţu. Lat. *invĭtiāre, de la vĭtium (Lexiconul de la Buda, Puşcariu 898; Candrea-Dens., 895; REW 4536; Densussianu, GS, II, 10; DAR), cf. it. invezzare, avvezare „a deprinde” (calabr. ambizzari „a învăţa”), prov. envezar, v. fr. envoisier, v. cat. avesar (sp. anviso „înţelept, prudent”, cf. Berceo, Milagros, 14); pentru lat. *vĭtiāre, cf. port. vezar şi Gamillscheg , s. v. apprivoiser. Der. învăţat, adj. (instruit; s.m., savant, erudit, om cult); învăţăcel, s.m. (discipol, elev; ucenic), dim. de la cuvîntul anterior (ipoteza unui model germ. LehrlingLehrer, sugerată de DAR, nu pare necesară); învăţămînt, s.n. (învăţătură; domeniul şi activitatea de instruire şi educare) format ca fr. enseignement de la enseigner; învăţător, adj. (instructiv, care instruieşte); învăţător, s.m. (instructor, pedagog, institutor; astăzi, persoană care predă în primele clase şcolare; înv., sfetnic); învăţătoare, s.f. (femeie care predă în primele clase şcolare); învăţătoresc, adj. (de învăţător, didactic); învăţătorie, s.f. (rar. învăţătură); învăţ, s.n. (nărav, viciu; instrucţie, învăţătură; rar, sfat), deverbal de la învăţa; învăţătură, s.f. (instrucţiune; studiu, cultură, ştiinţă, înţelepciune; lecţie, povaţă; morală (de fabulă), concluzie moralizatoare; sfat; înv., poruncă); desvăţa, vb. (a dezobişnui); desvăţ, s.n. (acţiunea de a dezvăţa de un obicei prost).
(Dicţionarul etimologic român)

învăţá vb., ind. prez. 1 sg. învăţ, 3 sg. şi pl. înváţă, perf. s. 1 sg. învăţái
(Dicţionar ortografic al limbii române)

învăţát adj. m., pl. învăţáţi; f. sg. învăţátă, pl. învăţáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

învăţát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNVĂŢÁ vb. 1. v. studia. 2. a studia, (înv.) a pedepsi, a ştudirui, (grecism înv.) a spudaxi. (~ istoria; ~ la geografie.) 3. a citi, a studia. (A ~ cursul de la un capăt la altul.) 4. a se pregăti, a se prepara, a studia. (A ~ serios pentru examene.) 5. v. asimila. 6. v. memoriza. 7. v. instrui. 8. a (se) iniţia, a (se) instrui. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 9. v. însuşi. 10. v. îndruma. 11. v. sfătui. 12. v. aclimatiza.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNVĂŢÁ vb. v. comanda, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, porunci, stabili, statornici.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNVĂŢÁT adj., s. 1. adj. citit, erudit, savant, (livr.) doct, (livr. rar) sapient, (pop.) ştiut, (înv. şi reg.) pricopsit, ştiutor, (fig.) luminat. (Un om ~.) 2. s. cărturar, erudit, savant, (înv.) diac, (grecism înv.) sofologiotatos. (Un celebru ~.) 3. adj. v. cult. 4. adj. v. memorizat. 5. adj. dresat. (Animal ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) învăţa ≠ a (se) dezvăţa
(Dicţionar de antonime)

A se învăţa ≠ a se debarasa, a se dezbăra
(Dicţionar de antonime)

Învăţat ≠ incult, neinstruit, neînvăţat, prost
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inv inva invat invata

Cuvinte se termină cu literele: at tat atat vatat nvatat