învesmântare dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNVEŞMÂNTÁ, înveşmấnt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veşmânt (cu pompă, în vederea unei solemnităţi, a unui ritual etc.). ♢ Refl. S-a înveşmântat în grabă. [Prez. ind. şi: înveşmântez. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veşmânt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNVEŞMÂNTÁRE, înveşmântări, s.f. Acţiunea de a (se) înveşmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s.f.] – V. înveşmânta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNVESMÂNTÁ vb. I. v. înveşmânta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNVESMÂNTÁRE s.f. v. înveşmântare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNVEŞMÂNT//Á ~éz tranz. A îmbrăca în veşminte speciale (cu ocazia unei solemnităţi). /în + veşmânt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înveşmântá vb., ind. prez. 1 sg. înveşmânt, 3 sg. şi pl. înveşmânteáză/înveşmântă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

înveşmântáre s. f., g.-d. art. înveşmântării; pl. înveşmântări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNVEŞMÂNTÁ vb. v. îmbrăca.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNVEŞMÂNTÁRE s. v. îmbrăcare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inv inve inves invesm

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ntare antare