învoinici

ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNVOINIC//Í ~ésc tranz. fam. A face să se învoinicească. /în + voinic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNVOINIC//Í mă ~ésc intranz. A căpăta forţe fizice şi/sau morale; a prinde puteri; a deveni voinic; a se împuternici. /în + voinic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

învoinicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învoiniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Antonime:
A se învoinici ≠ a se moleşi
(Dicţionar de antonime)