învrăjmășire

ÎNVRĂJMĂŞÍ, învrăjmăşesc, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNVRĂJMĂŞ//Í ~ésc tranz. A face să se învrăjmăşească. /în + vrajmaş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNVRĂJMĂŞ//Í mă ~ésc intranz. înv. 1) A SE VRĂJMĂŞI. 2) A fi cuprins de vrăjmăşie; a deveni rău; a se înrăi. /în + vrăjmaş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

învrăjmăşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învrăjmăşésc, imperf. 3 sg. învrăjmăşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învrăjmăşeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

învrăjmăşíre s.f. (pop.) duşmănire, învrăjbire, animozitate, vrajbă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)